Supremul Consiliu - Romania

O veriga importanta a masoneriei romane  a plecat la Orientul Etern. Importanta pentru ca a asigurat o parte din continuitatea masoneriei in exil.

Laic, cand cineva “pleaca”, se duce fie sus, in rai, fie mai sta in purgatoriu, fie merge jos, in iad.

Pentru noi, cei care cautam lumina, nu exista decat o optiune. Cea de mai sus, a Orientului Etern.

Dupa mai mult de 90 de ani, Marcel Schapira a parasit aceasta vale a pacatelor in care convietuim.

Mi-a fost nas la initiere acum aproape 50 de ani, mi-a fost venerabil si, candva, prieten. Drumurile noastre s-au separat de mai multe ori, ne-am suparat, ne-am impacat...
Candva, inainte ca un intrigant sa profite de ultima sa suflare, inainte de a-l pune sa profereze neadevaruri insultante, inainte de a i se rastalmaci  pana si repudierea propriilor sale cuvinte de onoare  date, fie lui Costel Iancu fie mie, inainte de bufoneria crearii unui pseudo nou Suprem Consiliu din care sa faca parte, candva, Marcel ma considera, public, “ca un fiu al sau”. Era acum patru sau cinci ani.

Intrigantul, care nu avea pe atunci acces la Marcel, m-a rugat sa creez o punte. Am facut acel lucru, pentru ca mai apoi, intrigantul, cel pe care eu insami l-am urcat cu spada de la gradul 4 la gradul 33 si ultim, si-a dat arama pe fata profitand, si asta nu se va ierta, de faptul ca Marcel nu mai putea sa gandeasca la fel de rational ca in trecut. Rusine!

Marcel a plecat. Pentru mine el va ramane cel care a fost, capabil sa mentina doua ateliere in exil la Paris, cel care a continuat munca de Suveran Mare Comandor in exil, cel care, cel putin in acea perioada, ne-a reprezentat cu cinste.